4 mai 2015

ARACIP invită comunitatea educațională din Cluj la dezbatere

Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) propune ​în 2015 o serie de 5 dezbateri publice ​despre starea ​ sistemului de educatie, pornind de la noile standarde lansate de institutie in toamna anului trecut.


Prima dezbatere va avea loc la Cluj, in 8 mai, in cadrul conferintei internationale "Masa critica pentru educatia de calitate", la Biblioteca Judeteana Octavian Goga, intre orele 9 si 11.30.




Subiectele vor fi referitoare la birocratia din sistem si la introducerea de noi discipline scolare si continuturi. Formatul va presupune un vot electronic la începutul și finalul fiecărei sesiuni, prezentarea în deschidere a unor date relevante asupra subiectului și posibilitatea participării tuturor celor interesați, profesori, parinti sau elevi.

Invitam pe cei interesati sa se inregistreze completand acest formular online.
Dezbaterea vine in contextul seriei de dezbateri pe care ARACIP​
o va organiza in tara in perioada mai-octombrie 2015, cu sprijinul ARDOR​
(Asociatia romana de dezbateri, oratorie si retorica). 

Astfel, in perioada 8-22 aprilie, organizatorii au invitat comunitatea educațională (profesori, elevi, părinți) să ierarhizeze într-un un sondaj online temele prioritare, din cele 18 propuse.

Ar trebui să condiționăm creșterile salariale de implicarea profesorilor in procesul de reformă? Ce înseamnă conceptul de bunăstare a elevului? Părinții și elevii ar trebui să participe la evaluarea profesorilor? Care este formula optimă de descentralizare a procesului administrativ? au fostcâteva dintre subiectele propuse. Au participat la sondaj 1110 persoane, din care aproximativ 61% cadre didactice, 18% părinți și 11% elevi. Rezultatele chestionarului pot fi vizualizate aici.


Într-o societate în care avem în continuare un grad scăzut de coeziune și solidaritate, o astfel de dezbatere poate să contribuie semnificativ la mai multa încredere și sprijin pentru un parcurs educațional care să respecte dreptul elevilor, ca beneficiari ai sistemului, la o educație de calitate.


​Serban Iosifescu
presedinte ARACIP​

Niciun comentariu: